Paltonul de iarnă se alege mai întâi după umeri
Un palton bun se poartă 10 ani și mai mult, așa că merită ales cu răbdare. Primul lucru verificat în cabina de probă e umărul, pentru că e partea cel mai greu de modificat la croitor. Cusătura umărului trebuie să cadă exact la capătul osului umărului. Mai înăuntru, paltonul trage la spate. Mai în afară, atârnă și arată împrumutat. Paltonul se probează peste hainele cu care va fi purtat: un pulover gros ori un sacou. Două mișcări simple dezvăluie croiala: brațele încrucișate la piept și brațele întinse înainte, ca la volan. Dacă materialul se întinde puternic pe spate ori nasturii trag de țesătură, paltonul e prea strâmt. Mânecile acoperă complet manșeta cămășii ori a puloverului și se termină cam la 1-2 centimetri sub încheietură. Mâinile care ies din mânecă înghețate trădează imediat un palton prea scurt la brațe.
Lungimea potrivită
Paltonul scurt, care se oprește deasupra genunchiului, la 85-95 de centimetri, e cel mai practic pentru mașină și pentru oraș. Nu se încrețește la condus și se potrivește atât cu costumul, cât și cu blugii.
Paltonul până la genunchi e varianta clasică, cea mai versatilă, și ține mai bine de cald. Cel lung, sub genunchi, e elegant și protejează bine pe ger, dar cere o statură înaltă. Pe oamenii scunzi, poate tăia silueta în 2. Pentru cine poartă costum, regula de bază e ca paltonul să acopere complet sacoul, cu cel puțin 5-10 centimetri. Sacoul care iese pe sub palton strică imediat linia.
Lâna și eticheta interioară
Eticheta cusută în interior spune mai mult decât prețul. Pentru un palton care ține de cald, lâna trebuie să reprezinte cel puțin 70-80% din compoziție. Fibrele de lână prind aerul între ele și păstrează căldura chiar și umede, absorbind până la o treime din greutatea lor în vapori fără să pară ude.
Amestecurile cu mult poliester ori acril, chiar cu un aspect frumos în magazin, țin mai puțin de cald, se electrizează și fac scame după prima iarnă. Un procent mic de poliamidă, de 10-20%, e acceptabil, pentru rezistență. Cașmirul adăugat în proporție de 5-10% dă moliciune și luciu.
Gramajul și țesătura
Gramajul țesăturii arată cât de groasă e. Paltoanele de iarnă au, de obicei, 600-800 de grame pe metru liniar. Cele sub 500 de grame sunt potrivite pentru toamnă și primăvară.
Câteva țesături clasice merită cunoscute. Postavul presat, dens și neted, aproape impermeabil la vânt, e folosit de secole pentru paltoanele militare. Lodenul, venit din munții Tirolului, e o lână fiartă și scărmănată, care respinge ploaia și zăpada. Țesătura bouclé, cu bucle mici, e caldă și decorativă, iar cașmirul pur e cel mai fin și mai ușor, dar și cel mai delicat.
Croielile clasice și culorile care rezistă modei
Paltonul cu un rând de nasturi, drept, cu revere discrete, poartă numele unui conte englez din secolul al XIX-lea și e cel mai formal. Merge peste costum la birou, la teatru ori la o înmormântare.
Paltonul scurt, cu 2 rânduri de nasturi și guler lat, vine din uniforma marinarilor. E mai sport și ține foarte bine de cald la gât. Paltonul cu cordon, fără nasturi, înfășurat pe corp, e preferat de multe femei pentru că marchează talia. Croiala supradimensionată, cu umerii coborâți intenționat, e o alegere de stil, nu o mărime greșită, iar regula umărului nu se aplică la ea. Paltonul cu talia marcată, prin cordon ori prin cusături de modelare, avantajează aproape orice siluetă, iar cel drept și lung, purtat peste o rochie ori peste pantaloni largi, creează o linie verticală care alungește.
Bleumarinul, gri antracit, cămilul, un bej cald, și negrul se poartă cu orice și nu se demodează. Culorile puternice, roșu, verde smarald, bordo, sunt frumoase ca al doilea palton, după ce primul, neutru, există deja în garderobă.
Negrul arată fiecare fir de păr, scamă ori fir de praf, iar bleumarinul închis e, pentru mulți croitori, alternativa mai elegantă.
Îngrijirea de după fiecare purtare
Paltonul se agață pe un umeraș lat, din lemn, cu formă de umăr, nu pe cele subțiri, de sârmă, care deformează umerii în câteva săptămâni. Buzunarele se golesc, pentru că telefonul și cheile trag materialul în jos. Dacă e posibil, paltonul se lasă să se odihnească o zi între purtări, ca fibrele să-și revină și umezeala să se evapore complet.
O perie de haine, cu peri naturali, trecută de sus în jos după fiecare purtare, scoate praful și firele de păr și înviorează lâna. Paltonul ud de ploaie ori de zăpadă se lasă să se usuce la temperatura camerei, departe de calorifer, care poate strânge fibrele.
Molii, scame și curățarea
Lâna e hrana preferată a moliilor de haine. Paltonul se pune la păstrare, primăvara, doar curat, într-un sac de pânză respirabil, nu în folie de plastic, alături de săculeți cu lavandă ori bucăți de lemn de cedru. Curățarea chimică se face de 1-2 ori pe sezon, nu după fiecare pată mică, pentru că solvenții usucă fibrele. Petele proaspete se tamponează cu o cârpă umedă, fără frecare. Scamele de la subraț și din dreptul genții se îndepărtează cu un aparat electric de scame, ținut drept, fără apăsare. Căptușeala ruptă ori nasturii slăbiți se repară la un croitor bun, pentru o fracțiune din prețul unui palton nou. Un palton de lână de calitate, întreținut așa, poate trece cu ușurință de la părinți la copii, iar unele ajung să fie purtate cu mândrie chiar de nepoți.
