Vulcanii sunt ferestrele prin care se vede interiorul Pământului
Sub scoarța pe care stăm, groasă de câteva zeci de kilometri, roca e atât de fierbinte încât, pe alocuri, se topește. Roca topită, numită magmă, e mai ușoară decât cea solidă din jur și urcă, adunându-se în rezervoare subterane. Când presiunea învinge, iese la suprafață. Din acel moment se numește lavă și are între 700 și 1.200 de grade.
Pe uscat există în jur de 1.350 de vulcani socotiți activi, iar în fiecare an erup 50-60 dintre ei. Aproximativ trei sferturi se înșiră în jurul Oceanului Pacific, de-a lungul marginilor plăcilor tectonice, într-un arc numit „Cercul de Foc”.
De ce unii curg și alții explodează
Totul depinde de cât de vâscoasă e magma și de cât gaz conține. Magma fluidă, săracă în silice, lasă gazele să scape ușor. Lava curge în râuri roșii, pe distanțe mari, și clădește munți largi, cu pante blânde, cum sunt cei din Hawaii. Erupțiile sunt spectaculoase și, de regulă, pot fi privite de la distanță.
Magma densă, bogată în silice, ține gazele prizoniere, ca dopul unei sticle de șampanie agitate. Când dopul cedează, vulcanul explodează. Așa sunt munții conici, cu pante abrupte, clădiți din straturi de lavă și cenușă: Vezuviu, Etna, Fuji. Pericolul lor cel mai mare nu e lava, ci norii arzători, avalanșe de gaze și cenușă de câteva sute de grade, care coboară pe versanți cu sute de kilometri pe oră.
Vezuviu și ziua din anul 79
În toamna anului 79, Vezuviu, considerat de romani un munte obișnuit, cu vii pe coaste, a erupt după secole de liniște. O coloană de cenușă și piatră ponce s-a ridicat la peste 30 de kilometri. Orașul Pompei a fost acoperit, în mai puțin de o zi, de un strat gros de câțiva metri. Herculaneum, aflat mai aproape, a fost lovit de norii arzători. Singura relatare a unui martor a rămas de la Pliniu cel Tânăr, care avea atunci 17 ani și a privit erupția de peste golf. Unchiul lui, comandantul flotei, a murit încercând să salveze oameni cu corăbiile. Orașele au fost redescoperite abia în secolul al XVIII-lea, cu străzi, picturi, pâini carbonizate în cuptoare și goluri în cenușă, în forma trupurilor celor surprinși. În jurul Vezuviului trăiesc astăzi câteva sute de mii de oameni, ceea ce îl face unul dintre cei mai supravegheați vulcani din lume.
Erupțiile care au schimbat vremea
În 1815, vulcanul Tambora, din Indonezia, a produs cea mai mare erupție din istoria consemnată. Cenușa și gazele aruncate în atmosfera înaltă au înconjurat planeta și au slăbit lumina Soarelui. Anul următor a rămas în cronici drept „anul fără vară”: în Europa și în America de Nord a nins în iunie, recoltele s-au pierdut și a urmat foametea.
Explozia vulcanului Krakatoa, în 1883, s-a auzit la aproape 5.000 de kilometri distanță și a ridicat valuri de peste 30 de metri. Mult mai aproape de noi, în 2010, un vulcan islandez cu nume greu de pronunțat a trimis deasupra Europei un nor de cenușă care a ținut avioanele la sol o săptămână și a dus la anularea a aproximativ 100.000 de zboruri.
Etna și vulcanii Europei
Etna, din Sicilia, înaltă de peste 3.300 de metri, e cel mai activ vulcan al continentului. Erupe aproape în fiecare an, de obicei prin fântâni de lavă și scurgeri lente, iar satele de la poale au învățat să trăiască alături de ea. Stromboli, o insulă-vulcan din apropiere, aruncă jerbe incandescente la fiecare 15-20 de minute, de peste 2.000 de ani, și a fost numit de navigatori „farul Mediteranei”.
Islanda stă chiar pe linia unde 2 plăci tectonice se îndepărtează una de alta. Vulcanii îi dau, pe lângă necazuri, aproape toată căldura din case și o bună parte din electricitate.
Vulcanii stinși ai României
Puțini știu că în Carpații Orientali se întinde cel mai lung lanț vulcanic din Europa: munții Călimani, Gurghiu și Harghita, înșirați pe aproximativ 160 de kilometri. Au erupt, pe rând, de la nord spre sud, timp de milioane de ani. Cel mai tânăr e Ciomatu, de lângă Băile Tușnad, a cărui ultimă erupție a avut loc acum aproximativ 30.000 de ani, adică ieri, la scara geologică. În unul dintre craterele lui s-a adunat Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, alimentat numai din ploi și zăpezi. În craterul geamăn, colmatat, se află o mlaștină cu plante rămase din epoca glaciară. Geologii nu consideră vulcanul pe deplin mort, fiindcă sub el măsurătorile au găsit un rezervor cu rocă parțial topită. Nimic nu arată însă că s-ar pregăti să se trezească.
Mofetele, apele minerale și coloanele de bazalt
Urmele vechii activități se simt și azi. În Harghita și Covasna, din pământ ies dioxid de carbon și gaze cu sulf. Localnicii au amenajat de mult mofete, gropi căptușite cu lemn, în care bolnavii stau în picioare, cufundați până la brâu în gazul mai greu decât aerul, pentru tratamentul circulației. Zecile de izvoare de apă minerală din zonă, „borvizurile”, își datorează bulele acelorași gaze.
La Racoș, în județul Brașov, și la Detunatele, în Munții Apuseni, lava răcită lent s-a crăpat în coloane cu 5 și 6 laturi, înalte de 10-15 metri, așezate ca tuburile unei orgi. Vulcanii Noroioși de la Buzău, în ciuda numelui, nu au nimic vulcanic: noroiul rece e împins la suprafață de gazele din zăcămintele de petrol.
Ce dau vulcanii înapoi
Cenușa vulcanică, bogată în minerale, se transformă în câteva generații în unul dintre cele mai fertile soluri cunoscute. De aceea, oamenii s-au întors mereu pe coastele Vezuviului și ale Etnei, cu vii și livezi. Vulcanii au construit insule întregi, din Hawaii până în Canare, au adus la suprafață metale și pietre prețioase și, de-a lungul miliardelor de ani, au eliberat o bună parte din gazele care alcătuiesc atmosfera și din apa oceanelor.
