Monoxidul de carbon nu se vede, nu miroase și nu irită
În fiecare iarnă, știrile relatează aceleași tragedii: o familie găsită inconștientă dimineața, într-o casă încălzită cu soba, ori un tânăr intoxicat în baia cu încălzitor de apă pe gaz. Cauza e aproape întotdeauna monoxidul de carbon, un gaz care se formează la arderea incompletă a lemnului, cărbunelui, gazului, peleților ori benzinei.
Monoxidul de carbon nu are culoare, nu are miros și nu irită ochii ori gâtul, ca fumul. De aceea e numit ucigașul tăcut. Se leagă de hemoglobina din sânge de aproximativ 200-250 de ori mai puternic decât oxigenul și o împiedică să mai transporte oxigen spre organe. Creierul și inima suferă primele.
Sursele din casă
Cele mai frecvente surse sunt:
- sobele cu lemne ori cu cărbuni, cu coșul înfundat ori cu tirajul slab;
- centralele termice și încălzitoarele de apă pe gaz neverificate ori montate în spații neaerisite;
- aragazul ori cuptorul folosite pentru încălzirea bucătăriei;
- grătarele cu cărbuni ori cu brichete aprinse în casă, în garaj ori în cort;
- generatoarele electrice pornite în garaj, în pivniță ori lângă ferestre;
- motorul mașinii lăsat pornit într-un garaj închis.
Șuberul închis, cea mai periculoasă greșeală de iarnă
La sobele tradiționale, mulți oameni închid șuberul, clapeta de pe burlan, ca să păstreze căldura în sobă peste noapte. Dacă în sobă mai sunt jar ori lemne care ard mocnit, gazele nu mai au pe unde să iasă și se întorc în cameră. E una dintre cele mai frecvente cauze de intoxicații mortale în casele de la țară. Șuberul se închide doar după ce focul s-a stins complet, iar jarul a devenit cenușă rece.
Semnele intoxicației
Primele semne seamănă cu o gripă fără febră: durere de cap, amețeală, greață, oboseală, slăbiciune, confuzie, vedere încețoșată. Câteva indicii ajută la recunoaștere: simptomele apar la mai mulți oameni din aceeași casă în același timp, se ameliorează afară ori la serviciu și revin acasă, iar animalele de companie par și ele bolnave ori letargice.
La concentrații mari, urmează pierderea cunoștinței și moartea, uneori în somn, fără ca persoana să se trezească. Copiii, femeile însărcinate, vârstnicii și persoanele cu boli de inimă sunt cei mai vulnerabili. Fumătorii au, în mod obișnuit, 3-8% din hemoglobină ocupată de monoxid, iar la nefumători valoarea stă sub 2%. Fătul e afectat chiar și atunci când mama are simptome ușoare. Concentrația de monoxid se măsoară în părți pe milion, iar la 400 de părți pe milion apar dureri de cap în 1-2 ore.
Detectorul de monoxid de carbon
Un detector de monoxid de carbon, alimentat cu baterii ori de la priză, e cea mai sigură protecție. E un aparat diferit de detectorul de fum. Unele modele combinate le detectează pe amândouă. Se alege un detector certificat, cu marcajul standardului european pe ambalaj. Detectorul se montează în camera cu sursa de ardere, la 1-3 metri de ea, și în dormitoare ori pe holul dintre ele, unde alarma se aude noaptea. Înălțimea de montaj e indicată de producător, de obicei la nivelul respirației ori aproape de tavan. Bateria se verifică lunar, prin butonul de test, iar aparatul se înlocuiește la sfârșitul duratei de viață a senzorului, de obicei 7-10 ani. Alarma nu sună la prima moleculă de gaz. La 50 de părți pe milion, sună după 60-90 de minute, iar la 300 de părți pe milion, în câteva minute. Orice alarmă se tratează ca o urgență.
Coșul curățat, aparatele verificate
Coșurile de fum se curăță cel puțin o dată pe an, înaintea sezonului rece, de un coșar. Funinginea și cuiburile de păsări îngustează coșul, iar tirajul slab împinge gazele înapoi în casă. Centralele termice și încălzitoarele pe gaz se verifică periodic de firme autorizate, la intervalele cerute de producător.
Flacăra galbenă ori portocalie, în loc de albastră, la aragaz ori la centrală, funinginea în jurul aparatelor și condensul neobișnuit pe ferestre sunt semne de ardere incompletă.
Aerisirea și ce nu se face niciodată
Încăperile cu aparate pe gaz nu se etanșează complet. Grilele de aerisire nu se astupă, nici iarna. Aragazul nu se folosește pentru încălzire. Generatoarele electrice se pornesc doar afară, la cel puțin 6 metri de ferestre și de uși. Grătarele cu cărbuni nu se aduc în casă ori în garaj, nici după ce s-au stins aparent, pentru că jarul continuă să producă gaz ore întregi.
Casele de vacanță, cabanele și băile mici
Cabanele închiriate pentru un weekend la munte și casele bunicilor, deschise doar de sărbători, ridică riscuri în plus. Sobele n-au mai fost folosite de luni de zile, iar coșul poate adăposti un cuib de ciori ori de viespi. Primul foc se face cu ușa sobei deschisă, cu fereastra întredeschisă, iar fumul care intră în cameră e semnul că tirajul nu funcționează. Un detector portabil, pus în bagaj alături de lanternă, cântărește sub 200 de grame.
Băile mici, cu încălzitor de apă pe gaz și fără fereastră, sunt și ele capcane. Un duș de 20 de minute, cu ușa închisă și grila de aerisire astupată cu un prosop, ajunge să producă simptome. Încălzitoarele vechi, de tip cu flacără deschisă, se înlocuiesc cu aparate cu tiraj forțat, care evacuează gazele direct afară.
Ce faci la alarmă și ce urmează la spital
Ferestrele și ușile se deschid larg, iar toți oamenii și animalele ies imediat afară, la aer curat. Se sună la 112, chiar dacă simptomele par ușoare. Nimeni nu reintră în casă până când pompierii ori echipele de intervenție nu au verificat-o. Sursa suspectă se oprește doar dacă se poate face rapid și în siguranță. O persoană găsită inconștientă se scoate afară, dacă salvatorul nu se pune în pericol, iar dacă nu respiră, se începe resuscitarea până la sosirea ambulanței. La spital, pacientul primește oxigen în concentrație mare, pe mască, care grăbește eliminarea monoxidului din sânge. În cazurile grave, se folosește oxigenul hiperbar, într-o cameră cu presiune ridicată. Chiar și după o intoxicație aparent ușoară, unele persoane pot avea, după câteva zile ori săptămâni, probleme de memorie, de concentrare ori de dispoziție, motiv pentru care controlul medical continuă și după externare.





























