Minuni naturale în Europa

Există câteva minuni naturale cu adevărat incredibile în Europa, pentru care merită ca oamenii să îşi planifice vacanţele.

minuni naturale

Minuni naturale în Europa

Europa este un amestec de frumuseţe cultivată şi minuni naturale, fiind, fără doar şi poate, o destinaţie ideală de vacanţă, indiferent de ţara aleasă. Arta şi arhitectura domină în oraşe, dar oamenii ar trebui să se aventureze şi în sălbăticie, pentru a descoperi turnuri de stâncă şi catedrale de gheaţă care au inspirat civilizaţiile antice. Există câteva minuni naturale cu adevărat incredibile în Europa, pentru care merită ca oamenii să îşi planifice vacanţele.

  • Les Gorges du Verdon – sau, în română, Cheile Verdunului – sunt uneori numite şi „Marele Canion al Franţei”. Datând din urmă cu 250 de milioane de ani, defileul este o adevărată bijuterie din Provence, Franţa.

  • Eisriesenwelt din Austria este recunoscută drept cea mai mare peşteră de gheaţă accesibilă din lume. Deschisă de la sfârşitul primăverii până la jumătatea toamnei, peştera este suficient de răcoroasă în interior pentru a necesita îmbrăcăminte călduroasă chiar şi în cele mai toride zile de vară.

  • Cele 16 lacuri verzi-albastre, în cascadă, care dau numele Parcului Naţional Lacurile Plitvice din Croaţia se află ascunse între doi munţi. Acestea sunt separate de baraje naturale cu cascade, păduri de fag şi brad şi peşteri ascunse. Priveliştea este cu adevărat fascinantă, aşa că turiştii nu ar trebui să rateze acest obiectiv dacă sunt prin zonă.

  • Sfârşitul lumii este abrupt, dar are, cu siguranţă, o panoramă grozavă. Cliffs of Moher se întinde pe cinci kilometri de-a lungul coastei Atlanticului din vestul Irlandei, oferind vizitatorilor imaginea uneia dintre cele mai frumoase peisaje din lume privită de la înălţimi ameţitoare.

  • Matterhorn – muntele iconic împărtăşit de Elveţia şi Italia – a inspirat generaţii de artişti, scriitori şi alpinişti datorită frumuseţii sale. Prima ascensiune a avut loc în anul 1865, iar în prezent aproximativ 3.000 de călători încearcă să urce în vârf în fiecare an.

  • Germania găzduieşte singurele păduri de fag din lume. Acestea pot fi găsite în colţuri ascunse ale ţării, cum ar fi parcurile naţionale Jasmund şi Muritz, care oferă vizitatorilor o idee despre cum a fost Europa în urmă cu mii de ani, când pădurile de fag au acoperit o mare parte din continent.